Un bărbat din județul Mehedinți, internat la Spitalul Județean din Sibiu, fiind confirmat cu coronavirus, s-a spânzurat în noaptea de duminică spre luni în incinta secției de Boli Infecțioase. Polițiștii fac cercetări.
Potrivit surselor Ora de Sibiu, un bărbat de 76 de ani a fost găsit spânzurat pe secția de Boli Infecțioase a SCJU Sibiu. Acesta era confirmat cu noul coronavirus.
Polițiștii sibieni fac cercetări în acest caz.
„Un bărbat în vârstă de 76 de ani, domiciliat în județul Mehedinți, a fost găsit în cursul dimineții decedat în incinta unei unități sanitare, fiind internat în calitate de pacient. În fapt, la data de 11 mai, în jurul orei 04,20, un cadru medical a sesizat telefonic Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un pacient a fost găsit decedat în interiorul unui grup sanitar. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, însoțită de un medic legist, a constatat decesul”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni cu violență. Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.