Bolnavii de coronavirus se vindecă la Sibiu – Alți 12 pacienți externați
FOTO: arhivă

De la debutul pandemiei și până în prezent, în județul Sibiu, 416 persoane au fost confirmate pozitiv pentru coronavirus. Dintre acestea, 193 s-au vindecat și au fost deja externate.

În județul Sibiu au fost efectuate 3.075 de teste până acum. „În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 416 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 393 adulți și 23 copii) și 1555 de persoane confirmate negativ. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 193 de persoane, iar 32 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează 602 persoane izolate și 346 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 135 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 36 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 94 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Ultima oră