ATENȚIE, trafic restricționat la Câineni, pe DN7 - Se toarnă asfalt
FOTO: arhivă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în cursul zilei de astăzi, pe DN7 (tronsonul Piteşti – Râmnicu Vâlcea, respectiv Râmnicu Vâlcea – Sibiu) şi pe DN67B Drăgăşani – Târgu Jiu se vor executa unele lucrări la partea carosabilă, astfel:

– pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, pe tronsonul kilometric 233 – 236, pe raza localităţii Câineni, lucrări de turnare covor asfaltic între orele 07,00 – 14,00 (se circulă pe jumătate de cale, dirijat de piloţi de circulaţie);

– pe DN67B Drăgăşani – Târgu Jiu, între kilometrii 72 şi 75, pe raza localităţilor Stanomiru – Lăcusteni de Sus, se efectuează reparaţii asfaltice între orele 08,00 şi 18,00 (se circulă pe jumătate de cale, dirijat de piloţi de circulaţie);

– pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, pe tronsonul kilometric 163+800 – km 164+200 de metri, pe raza localităţii Goleşti, se lucrează la turnare grindă pentru parapet metalic între orele 07,00 – 14,00 (se circulă pe două dintre cele trei benzi, dirijat de piloţi de circulaţie).

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte semnificaţia semnalizării temporar instituite, circulând cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi de drum.

Ultima oră