Sibienii nu se mai „aventurează” pe străzi - 46 de amenzi date marți plimbăreților
FOTO: Facebook/ Poliția Sibiu (arhivă)

Marți, 45 de polițiști sibieni, 61 de polițiști locali și 11 efective MApN au desfășurat 44 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Cei care au ieșit din case fără motiv au fost amendați. 

„În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 5 mai a.c., au fost aplicate 63 sancțiuni în valoare de peste 95.000 de lei, din care 46 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației și 17 sancțiuni pentru alte fapte în context COVID 19”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În perioada de referință, 6 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 376 persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Totodată, 2 persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență. .

„În cursul zilei de 05 mai a.c., aproximativ 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În urma desfășurării misiunilor, a fost aplicată o sancțiune în valoare de 2.000 lei”, mai spune purtătorul de cuvânt al Prefecturii.

Reamintim cetățenilor sibieni faptul că ne aflăm în stare de urgență și este primordial să  respectăm regulile distanțării sociale și măsurile de prevenire a acestei pandemii.

Ultima oră