Doisprezece copii din Sibiu au coronavirus și se află la Pediatrie - 196 de adulți infectați sunt la Județean
foto: arhivă

De la debutul pandemiei și până în prezent, la Sibiu 368 de persoane au fost confirmate pozitiv la testarea pentru coronavirus. Dintre acestea, 131 s-au vindecat. În prezent, sunt internate în spital 208 de persoane. 

Nouăspreze copii din Sibiu au fost infectați cu coronavirus până în prezent, iar dintre aceștia șapte au fost vindecați și externați. Potrivit Prefecturii Sibiu, în continuare, la Spitalul de Pediatrie, sunt internați 12 copii.

„În ceea ce privește starea celor 12 copii, aceștia au o stare generală bună și o evoluție favorabilă”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Totodată, în prezent, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu sunt internați 188 de adulți, iar alți opt se află la secția ATI.

Aproape 2.500 de teste – 368 pozitive, 1.231 negative
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate 2.439 de teste. În urma testării SARS CoV-2 sunt 368 de persoane confirmate pozitiv și 1.231 de persoane confirmate negativ.

Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 131 de persoane, iar 20 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

Ultima oră