„S-a văzut ca majoritatea a stat acasă, dar au mai fost și situații în care din păcate au fost încălcate recomadările și s-au dat amenzi. Nu am ajuns la faza în care să fim relaxați și să spunem că totul a trecut. Situația se poate înrăutăți, s-ar putea să apară noi focare, noi probleme. Îi rugăm pe toți să iasă numai atunci când este cazul și pe baza recomandărilor făcute și a impunerilor făcute prin Ordonanțele Militare. Noi sperăm ca 15 mai să rămână data în care vom lua decizia de începere a relaxărilor, dar dacă situația se înrăutățește până atunci vă dați seama că acest lucru nu se poate face.
Dacă avem scădere susținută înseamnă că putem să ne gândim la relaxare graduală. Asta înseamnă că luăm unele măsuri care sunt cele mai puțin riscante, așteptăm, vedem impactul lor, mai luăm alte măsuri, așteptăm, vedem impactul lor Vedem ce se întâmplă în țările din jurul nostru. La acest moment, cifra de 165 este o cifră optimistă (n.r. cazuri confirmate sâmbătă pe teritoriul României), dar trebuie să vedem ce se întâmplă în zilele următore. Asta nu înseamnă că nu sunt mai multe cazuri care sunt pozitive asimptomatice în comunitate. Pentru asta insistăm ca oamenii să poarte mască, să respecte toate regulile pentru că printre noi pot exista oameni care nici ei nu știu că sunt pozitivi, nici noi nu știm că sunt pozitivi. De aici este riscul răspândirii, nu de la cele 165 de persoane depistate. Sunt mai multe cazuri în comunitate care sunt pozitive, dar nu prezintă simptome”, a declarat șeful DSU.