VIDEO - Filtre de poliție în trafic la Sibiu și pe Valea Oltului - Grătarul nu e un motiv pentru a ieși din casă

Polițiștii sibieni au început controalele în trafic încă de la primele ore ale diminineții. Din 1 și până în 3 mai, străzile și drumurile ce duc către zonele unde de regulă se fac grătare vor fi atent monitorizate. 

„Nu uitați, tradiționalul grătar de 1 mai NU este înscris în ordonanțele militare ca motiv de deplasare – pentru binele tuturor, vă rugăm să rămâneți acasă!”, spun polițiștii. VIDEO - Filtre de poliție în trafic la Sibiu și pe Valea Oltului - Grătarul nu e un motiv pentru a ieși din casă

În perioada 01 – 03 mai, se acționează cu efective mărite. În medie, 200 de polițiști vor fi în stradă, zilnic, pentru siguranța sibienilor, iar polițiștii rutieri vor acționa cu aparatele radar.

video
play-sharp-fill

„Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare. Nu se va arăta toleranţă faţă de cei care nu înţeleg să respecte eforturile colective depuse în vederea reducerii numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, faţă de persoanele care cu bună ştiinţă nu vor înţelege că de data aceasta vom sărbători acasă, doar în familie. Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare în vigoare sunt de la 2.000 la 20.000 de lei”, mai spun polițiștii sibieni.

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, împreună cu structurile jandarmeriei, poliției locale şi militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale sunt implicaţi în supravegherea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare și sunt pregătiți să intervină prompt acolo unde se constată încălcări ale legii.

De asemenea, și pe Valea Oltului au început controalele. În zona Brezoi se află filtre de poliție.

play-sharp-fill

 

Ultima oră