FOTO Cărți pentru toate vârstele la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu

Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu deține un fond de peste 240.000 de documente.

În cele două săli de lectură aflate în sediul nou al instituției, situat pe Str. George Barițiu, nr. 7, la etajele al IV-lea și al V-lea, sunt puse la dispoziția utilizatorilor, cu acces liber la raft, 50.000 de volume și un Fond de Referință având în componența sa peste 7.000 de lucrări. De-a lungul timpului, colecția de carte destinată elevilor de liceu, studenților și altor categorii de utilizatori în vârstă de peste 18 ani a fost dezvoltată cu atenție și dăruire, pentru a veni în întâmpinarea tuturor necesităților acestora. 

Dat fiind faptul că, în această perioadă, comunicarea colecțiilor a fost puternic influențată de criza coronavirusului, Biblioteca, prin intermediul bibliotecarilor, a regândit modul de a menține o relație activă cu publicul, în pofida faptului că accesul în instituția noastră a fost restricționat pentru utilizatori. BiblioSuport s-a născut din dorința noastră de a sprijini toate categoriile de public – elevi, studenți, cercetători sau simpli cititori – respectând normele legislative referitoare la drepturile de autor. Astfel, utilizatorii sunt încurajați să apeleze, prin email, la serviciile oferite de bibliotecar. Pregătirea profesională a acestuia, cunoașterea aprofundată a colecțiilor, capacitatea de sinteză și de a face conexiuni la nivel interdisciplinar, abilitățile de utilizare a tehnologiei vin în sprijinul celor care au nevoie de materiale necesare lecturii, documentării și cercetării. Utilizatorul câștigă timp, obține informația și are acces la colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA, chiar și în timpul pandemiei. 

Am răspuns și răspundem zilnic tuturor solicitărilor utilizatorilor noștri care au nevoie permanent de resurse informaționale în vederea redactării lucrărilor și articolelor științifice. Pentru cei care doresc să citească mai mult, dar și pentru cei care sunt pasionați de dezvoltare personală și folosesc mijloace de lectură digitale, punem la dispoziție platforma electronică Cloud Library, disponibilă fie din catalogul online, fie prin instalarea aplicației. Statisticile interne arată că numărul celor care doresc să folosească în mod constant documentele electronice aflate în Cloud a crescut considerabil. S-au înregistrat noi utilizatori, beneficiind de conturi temporare, fapt care confirmă că lectura și noile tehnologii sunt elemente fundamentale ale vieții noastre cotidiene și că interesul pentru serviciile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu este crescut.

Catalogul online al Bibliotecii este o sursă de informare și documentare esențială. Prin intermediul acestuia, utilizatorii au acces la bazele de date ale Bibliotecii. Încurajăm publicul să acceseze Catalogul online și să ceară consultanță de specialitate de la distanță, folosind emailul. În acest sens, am primit numeroase solicitări de sprijin în ceea ce privește informarea și documentarea în spațiul virtual. Comunicarea în acest spațiu ne apropie mai mult, ne determină să găsim soluții și să răspundem prompt la cererile pe care le primim. Considerăm că serviciile de bibliotecă oferite de la distanță sunt o soluție fiabilă în aceste zile. 

Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți oferă informații bibliografice răspunzând tuturor solicitărilor primite pe adresa bibliosuport[at]bjastrasibiu.ro. Astfel, utilizatorii beneficiază de materiale în format electronic și documente scanate la cerere. De asemenea, pentru a optimiza utilizarea serviciilor online, oferim informații prin telefon, privind modul de accesare a Catalogului online, a Bibliotecii Digitale și a platformei Cloud Library.  

Tot în această perioadă, contribuim dinamic la realizarea materialelor de promovare a colecțiilor Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, pregătind documentele necesare pentru scanare și fotografiere. Însoțite de texte cu caracter descriptiv și explicativ, acestea sunt transmise către public prin canalele de comunicare din mediul online – website și social media. În egală măsură, am efectuat operațiuni de verificare a fondului de carte, găsind soluții pentru situațiile în care au existat neconcordanțe cu baza de date, am selectat documentele foarte solicitate pentru a le recondiționa, dar și pe cele care urmează a fi eliminate din colecții, datorită gradului înalt de deteriorare, întocmind actele însoțitoare specifice.

Ne gândim de acum la perioada următoare, când sperăm să ne întoarcem la viața cotidiană obișnuită, acordând atenție normelor impuse de criza coronavirusului. Reorganizăm spațiul de studiu și modul de acces la fondul de carte aparținând Compartimentului Împrumut Carte pentru Adulți. Vom lua măsuri pentru respectarea normelor de distanțare în spațiile de lectură și vom continua să venim în întâmpinarea utilizatorilor folosind mediul virtual.

Ultima oră