Braconier prins la Brădeni - S-a ales cu dosar penal și cu o amendă uriașă pentru că a ieșit din casă
FOTO: arhivă

Un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost depistat de polițiști la Brădeni, în noaptea de marți spre miercuri, în timp ce conducea un autoturism. Oamenii legii au găsit asupra sibianului o armă de vânătoare și, în urma cercetărilor, au găsit într-un saivan 25 de kilograme de carne de mistreț. Omul nu avea autorizație de vânătoare pentru nicio specie de animale. Are dosar penal acum și s-a ales și cu o amendă usturătoare fiindcă a ieșit din casă.

„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 01,45, pe DJ 106, în localitatea Brădeni, polițiștii Secției Nr. 3 de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autovehicul condus de către un localnic în vârstă de 72 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul are asupra sa o armă de vânătoare, deținută legal, însă nu posedă autorizație de vânătoare pentru nicio specie de animale. Polițiștii au continuat cercetările în saivanul deținut de bărbat în extravilanul localității de domiciliu, unde a fost găsită cantitatea de 25 de kg de carne de mistreț despre care bărbatul a declarat că l-ar fi vânat în aceeași noapte”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și uz de armă fără drept, bărbatul fiind sancționat și contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației.

De asemenea, cele 25 de kilograme de carne și arma au fost ridicate în vederea confiscării, iar autovehiculul folosit la comiterea faptei a fost indisponibilizat. Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 3 de Poliție Rurală Agnita.

Ultima oră