Peste 50 de sibieni prinși pe străzi fără un motiv întemeiat marți
foto: arhivă

În cursul zilei de marți, 60 de polițiști sibieni, 62 de polițiști locali și 11 efective MApN au desfășurat 70 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. S-au dat amenzi de peste 90.000 de lei.

„În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 28 aprilie, au fost aplicate 62 de sancțiuni în valoare de peste 90.000, din care 53 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației și 9 pentru alte fapte, în context COVID 19”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În perioada de referință, 12 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 774 persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Totodată, 7 societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență.

„În cursul zilei de 28 aprilie a.c., 83 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În urma desfășurării misiunilor, jandarmii au aplicat 2 sancțiuni în valoare de 4.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei”, mai anunță purtătorul de cuvânt al Prefecturii.

Vă rugăm să evitați deplasările care nu sunt strict necesare, să respectați toate prevederile în vigoare și rămâneți în casă, atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și a celor dragi!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică