frizeriile, parcurile și cabinetele stomatologice ar putea fi deschise după 15 mai

După data de 15 mai, odată cu încetarea stării de urgență, sunt pregătite mai multe măsuri de relaxare a restricțiilor impuse de autorități.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că până săptămâna viitoare va stabili împreună cu Guvernul ce vor putea și ce nu vor putea să facă românii după data de 15 mai.

frizeriile, parcurile și cabinetele stomatologice ar putea fi deschise după 15 mai

Conform unor surse politice, în ședința conducerii PNL de marți seara, premierul Ludovic Orban le-a spus liderilor PNL câteva dintre măsurile pe care Guvernul le are în vedere. Premierul a ținut să precizeze ca va fi doar o „ușoară relaxare” a restricțiilor, scrie Digi24.

Astfel, dincolo de ridicarea restricțiilor de circulație în afara locuinței, după data de 15 este posibil să se deschidă frizeriile și saloanele, cabinetele stomatologice, parcurile și spațiile comerciale care au intrare din stradă, astfel încât să se evite aglomerarea în interior. Vor rămâne închise mall-urile, fiind considerate locuri unde măsurile de distanțare socială ar fi dificil de respectat. De asmenea, nici restaurantele nu vor fi deschise după încheierea stării de urgență.

În ședința Biroului Executiv Național al PNL, premierul le-a transmis însă colegilor că relaxarea unor restricții este „analizată”, fără a fi o certitudine, pentru că totul depinde de contextul epidemiologic de la jumătatea lunii mai. De asemenea, Ludovic Orban le-a spus lliberalilor că este nevoie să fie „precauți” în comunicarea publică, pentru că „unii oameni s-au relaxat prematur”.

„Faptul că din 15 mai este posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în niciun caz că revenim la viața noastră normală pe care am avut-o înainte de epidemie”, a anunțat și președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă. Președintele a precizat că în acest an nu vor mai avea loc festivaluri, iar competițiile sportive se vor desfășura fără spectatori, dacă vor fi reluate.

Suceava și localitățile unde a fost impusă carantina nu vor beneficia de măsuri de relaxare

Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că restricțiile nu vor fi ridicate în zonele unde a fost impusă carantina, printre care Suceava și localitățile din vecinătate. „Unde au fost impuse măsuri de carantină, sau vor mai fi impuse până la data de 15 mai, nu vor exista relaxari”, susțin sursele citate.

Decizia ridicării carantinei aparține specialiștilor. În momentul în care aceștia consideră că răspândirea pandemiei în zonele grav afectate a fost limitată, doar atunci carantina va fi ridicată.

De asemenea, autoritățile nu iau în clacul, în acest moment, relaxarea restricțiilor și pentru persoanele de peste 65 de ani. Cel mai probabil, și după data de 15 mai acestea vor avea cele două intervale stabilite recent de autorități pentru a părăsi domiciliul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică