Raed Arafat - ''Dacă situația se înrăutățește nu mai relaxăm măsurile din 15 mai''

Dacă situația se înrăutățește, s-ar putea ca relaxarea restricțiilor să nu mai fie în 15 mai, a declarat, luni seara, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

Șeful DSU a declarat, luni seara, la Antena 3, că suntem încă în aprilie și nu poate spune cum va arăta ziua de 15 mai și ce măsuri se vor lua atunci.

„Nu putem astăzi, când suntem încă în aprilie. să spunem că pe 15 mai vor fi luate cutare măsuri. Sunt unele deziderate pe care nu trebuie să le transformăm în speranțe pentru oameni până nu vedem cum evoluează în următoarele două săptămâni și care depind foarte mult de respectarea măsurilor care sunt impuse în perioada asta. Mai avem aproximativ două săptămâni și către sfârșitul celor două săptămâni, înainte de 15 mai, o să se cristalizeze realmente situația, ce decizii vor fi luate, ce poate fi relaxat. Sper ca oamenii să ne înțeleagă. Acest lucru e foarte greu de făcut și dacă acum începem să dăm măsuri clare care vor fi luate, că sigur se va lua, înseamnă că noi păcălim oamenii sau suntem iresponsabili. Trebuie să așteptăm să ne apropiem cât de mult de perioada respectivă ca să spunem ce măsuri se vor lua”, a spus Arafat.

Potrivit acestuia, dacă situația se va înrăutăți, e posibil ca relaxarea restricțiilor să nu mai fie în 15 mai.

„Dacă vedem că situația se înrăutățește, s-ar putea să nu mai fie 15 mai. Noi insistăm să se respecte toate regulile. Dacă vedem că situația merge altfel decât sperăm, poate că măsurile pe care am vrut să le luăm nu le mai luăm. Trecem printr-o perioadă dificilă, dar mai avem de răbdat două săptămâni. Dacă astea le răbdăm și vedem în data de 15 că situația e chiar ok, atunci e un lucru bun pentru toți că pot începe măsurile de relaxare graduală, cu măsurarea impactului între măsurile respective și luând măsurile cele mai puțin riscante la început și, încet-încet, creștem gama măsurilor de relaxare. Dacă începem înainte de 15 și ne bucurăm o săptămână că nu a fost nimic și brusc ne trezim într-o săptămână – două că avem deja mii de cazuri, că avem sute de cazuri în Terapie Intensivă și ne transformăm în alt scenariu, va fi mult mai rău”, a afirmat Arafat.

România este în stare de urgență, din cauza pandemiei, până în data de 14 mai.

Ultima oră