PSD Sibiu, prin grupul consilierilor săi județeni, solicită anularea concursului pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, menționând că este organizat în mod ilegal.
Într-un comunicat de presă al PSD Sibiu se arată că „respectivul concurs a fost organizat prin încălcarea prevederilor Cap. II, art 6, alin. 2, din Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Sibiu nr. 16/2017, decizie prin care a fost adoptat Regulamentul de Organizare și desfășurare a Concursului pentru ocuparea funcțiilor de manageri, persoane fizice, ai spitalelor din subordinea Consiliului Județean Sibiu”.
Anunțul și regulamentul concursului pot fi văzute mai jos:
Regulament concurs manager 03_2017
„Doi dintre cei trei membrii cu drept de vot și notare a candidaților din comisia întocmită pentru concursul organizat în luna aprilie a.c. pentru ocuparea postului de manager al SCJU Sibiu, respectiv doamna jurist Rodica Târlea și doamna doctor Alina Liliana Pintea NU ÎNDEPLINESC NICIUNA dintre condițiile cerute de Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Sibiu nr. 16/2017, respectiv să aibă experiență de minim 3 ani ca manageri sau calitatea de cadru didactic universitar în specialitatea ”Management Sănătate Publică” sau ”Management”. În această situație concursul nu a fost desfășurat în mod legal iar rezultatul său este nul”, a declarat Cătălin Stanciu, liderul de grup al consilierilor județeni PSD.
Reprezentanții PSD spun că „este interesant că singurul candidat pentru funcția de manager al SCJU Sibiu este Liliana Coldea, managerul Spitalului CF Sibiu”. Spitalul CF a fost închis temporar după ce patru medici și doi pacienți au fost confirmați cu coronavirus.
„Acest spital a fost închis temporar în data de 24 aprilie, după ce patru cadre medicale și doi pacienți au fost depistați pozitiv la COVID-19, situație care pune sub semnul întrebării capacitățile manageriale ale doamnei Coldea.
Afinitatea pe care o are conducerea Consiliului Județean Sibiu, dispusă să-și încalce propriile Dispoziții pentru doamna Liliana Coldea, managerul spitalului CF Sibiu, cea care a promovat în mod îndoielnic concursul pentru ocuparea postului de manager al SCJU Sibiu, este mai veche. Doamna Daniela Cîmpean, în calitate de avocat este cea care a reprezentat în instanță, Spitalul CF și a pierdut procesul pentru revendicarea pavilionului principal al unității sanitare”, se arată într-un comunicat de presă PSD.
Adresa PSD Sibiu către Consiliul Județean (CJ) Sibiu poate fi vizulizată AICI: Adresa PSD catre CJ Sibiu