turbulențe la dumbrăveni după o ședință cu profesorii de la școala specială - a fost chemată poliția

Polițiștii din Dumbrăveni au fost solicitați să intervină la o ședință de consiliu profesoral convocată de directorul Școlii Speciale din localitate. Profesorii s-au plâns că au fost obligați să participe la ședință, încălcându-se astfel prevederile ordonanțelor militare și regulile de distanțare socială în plină pandemie de coronavirus.

Directorul școlii le-a cerut profesorilor să participe la o ședință în cancelaria școlii

Directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Dumbrăveni este acuzat că, în plină pandemie de coronavirus, i-ar fi obligat pe profesori să participe la o ședință de consiliu profesoral în cancelaria școlii.

turbulențe la dumbrăveni după o ședință cu profesorii de la școala specială - a fost chemată poliția

„Sunt profesor la CSEI Dumbrăveni și astăzi am fost obligați de directorul Prodan Vasile, să participăm la un consiliu profesoral, contrar măsurilor de urgență. Respectiva ședință s-a ținut în incinta școlii, fără respectarea măsurilor de urgență. A venit și Poliția orașului Dumbrăveni”, se arată într-un mesaj transmis Redacției Ora de Sibiu.

La ședință au participat 10 cadre didactice

Contactat de reporterul Ora de Sibiu, directorul Vasile Prodan spune că nu a fost vorba de un consiliu profesoral ci de o ședință organizatorică. la care au luat parte 10 persoane.

„Pe grupul de WattsApp, am specificat că cine vrea si cine poate să vină la întâlnire. Ne-am întâlnit în cancelarie și au fost prezenți 10 din 24 de profesori. Toți am purtat măști, întrucât purtarea măștii este obligatorie la Dumbrăveni. Consider că nu au fost încălcate în niciun fel prevederile ordonanțelor și măsurile impuse de autorități”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, directorul Școlii Speciale din Dumbrăveni.

De aceeași părere este și șeful Inspectoratului Școlar Județean.

„La Dumbrăveni este o situație puțin diferită de cea din alte școli. Acolo vorbim de o Școală Specială și de copii cu nevoi speciale. Nu a fost vorba de un consiliu profesoral. Directorul a organizat o întâlnire, la care au participat zece profesori, ocazie cu care s-a stabilit modul de lucru cu copiii care învață în Centrul de Educație Incluzivă. Din informațiile pe care le am, s-au respectat recomandările autorităților”, a precizat inspectorul – șef Alexandru Dumbravă.

A fost solicitată intervenția polițiștilor

Unul dintre profesorii chemați la ședință, a chemat Poliția, pe motiv că se încalcă prevederile ordonanțelor militare în vigoare.

„Polițiștii din cadrul Poltiei Orașului Dumbrăveni s-au deplasat la unitatea de învățământ unde au constatat că profesorii participau la o ședință într-o sală mare, cu distanță de 2 m între ei și purtând toți măști și mănuși. Nu s-au luat masuri de sancționare a lor pentru că nu s-a impus. Profesorii de acolo au declarat că ei mai merg la Școală pentru a pregăti material didactic pt elevi”, transmit reprezentanții Poliției din Dumbrăveni.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică