situația cazurilor de coronavirus apărute la două fabrici din cisnădie
FOTO: ARHIVĂ

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a efectuat anchete epidemiologice în două fabrici din Cisnădie. La fabrica de produse medicale, Raguse, au fost identificate 34 de persoane infectate cu COVID-19, iar la fabrica de senzori și ansambluri de întrerupătoare, Swoboda, până acum, este un singur caz.

Situația la fabrica de senzori și ansambluri de întrerupătoare
Potrivit Andreei Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, în fabrica Swoboda din Cisnădie ancheta epidemiologică este în desfășurare. Până acum au fost identificate patru persoane care au luat contact cu pacientul confirmat cu COVID-19. Acestea au fost testate, trei dintre ele primind rezultat negativ.

situația cazurilor de coronavirus apărute la două fabrici din cisnădie

„În cadrul fabricii de senzori și ansambluri de întrerupătoare, din județul Sibiu, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică, ancheta epidemiologică este în desfășurare. Până în acest moment au fost identificați 4 contacți direcți ai persoanei confirmate pozitiv cu SARS CoV-2. Toate cele 4 persoane aflate în izolare, au fost testate, 3 având rezultate negative SARS CoV-2, iar un test este în lucru”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

34 de cazuri de coronavirus la fabrica de produse medicale
De asemenea, și la fabrica Raguse s-a făcut anchetă epidemiologică. Aici au fost testate 48 de persoane, iar 34 dintre ele au fost confirmate pozitiv.

„În ceea ce privește situația de la fabrica de produse medicale din județul Sibiu, conform datelor transmise de DSP Sibiu, până în prezent au fost testate un număr de 48 de persoane. Dintre aceste 34 au primit rezultat pozitiv, iar 14 rezultat negativ. O parte a personalului va încheia perioada de izolare în data de 30.04.2020, iar ceilalți pe data de 08.05.2020”, mai anunță purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În acest moment nu este stabilită o dată la care societatea Raguse va relua activitatea, însă, de îndată ce acest lucru se va stabili, Direcția de Sănătate Publică va efectua o serie de verificări în vederea punerii a aplicare a unor măsuri preventive de limitare a răspândirii coronavirusului SARS CoV-2.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică