VIDEO Salariile din Primăria Mediaș vor fi reduse cu zece la sută, inclusiv al edilului

Primarul Mediaşului, Gheorghe Roman, a anunţat, miercuri, că va reduce cu 10% din salariile tuturor angajaţilor municipalităţii, inclusiv pe al edilului, iar banii rezultaţi din această economie vor fi redirecţionaţi către spitalul, căminul de bătrâni şi unitatea de asistenţă medico-socială din municipiu.

„Poate mai mult ca oricând, consider că în acest moment este important să gândim şi să distribuim bugetul local, pentru a răspunde nevoilor create de noul coronavirus, dar şi pentru a continua lucrările din oraş. Pe lângă măsurile pe care le-am luat încă de la începutul crizei, am considerat oportun, ca în următoarea şedinţă ordinară a Consiliului Local, să trimit spre aprobare un proiect ce prevede diminuarea cu 10% a sporului de condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă pentru toţi angajaţii”, a spus primarul Gheorghe Roman.

Primarul Mediaşului şi viceprimarul municipiului, Christine Thellmann, au decis ca şi salariile lor să fie reduse cu 10% „în semn de solidaritate”, o solicitare similară fiind adresată şi consilierilor locali.

„Având în vedere că salariul meu şi cel al domnişoarei viceprimar sunt stabilite la nivel central, şi nu prin hotărâre de consiliu local, în semn de solidaritate am decis ca şi salariile noastre să fie reduse tot cu 10%. Nu în ultimul rând, le-am propus consilierilor locali să accepte reducerea indemnizaţiei lor, cu acelaşi procent. În plus, direcţiile ale căror activitate s-a diminuat semnificativ vor lua măsuri referitoare la gestionarea personalului. Din economia făcută astfel, vor fi transferaţi bani de la bugetul local către unitatea de asistenţă medico-socială, căminul de bătrâni şi Spitalul Municipal Mediaş”, a mai precizat primarul Gheorghe Roman.

Ultima oră