Primăria Sibiu a continuat, de marți, 21 aprilie, instalarea dispozitivelor pentru gel dezinfectant în scările blocurilor din oraș, acțiune întreruptă în perioada sărbătorilor pascale.
Până în prezent au fost montate aceste dispozitive în cartierele Turnișor, Dioda, Vasile Aaron, Broscărie, Țiglari, Terezian, zona Compa, zona Lupeni – Gușterița și zona Balanța – Lazaret, începându-se și în cartierul Hipodrom.
Astăzi, marți, 21 aprilie, s-a continuat instalarea dispozitivelor în cartierul Hipodrom.
Miercuri, 22 aprilie va începe acțiunea în cartierele Ștrand, Valea Aurie și Tilișca.