peste 1.200 de teste pentru covid-19 făcute în județul sibiu – 746 au ieșit negative
FOTO: Getty Images

Peste 1.200 de teste pentru COVID-19 au fost efectuate în județul Sibiu de la începutul pandemiei. Mai bine de 740 dintre acestea au ieșit negative. 

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr de 1207 de teste, din care, astăzi 21 aprilie, 746 sunt negative. În ceea ce privește numărul de persoane confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 182 de persoane confirmate pozitiv”, informează Prefectura Sibiu.

Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 36 de persoane, iar 15 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

Peste o mie de sibieni în izolare și 223 în carantină
La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 1061 persoane izolate și 223 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 161 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționăm că, solicitările telefonice și scrise au vizat în principal:
– centralizarea datelor și informațiilor referitoare la acțiunile de prevenire a răspândirii noului coronavirus;
– întocmirea răspunsurilor la solicitările autorităților administrației publice locale;
– coordonarea dispunerii în autoizolare sau carantină a persoanelor pe teritoriul județului Sibiu;
– sprijinul acordat persoanelor aflate în carantină, izolare sau autoizolare, ce necesită ajutor.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 32 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 114 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Ultima oră

Comentariul meu