Prognoza meteo pe o lună - Schimbări radicale și temperaturi scăzute

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o lună. Află, din materialul următor, cum va fi vremea, în fiecare regiune a țării, în intervalul 20 aprilie – 18 mai 2020.

Prognoza meteo pe o lună - Schimbări radicale și temperaturi scăzute

Săptămâna 20.04.2020 – 27.04.2020

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea nordică a țării.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în regiunile intracarpatice, vestice, nord-vestice și în zona montană aferentă.

Săptămâna 27.04.2020 – 04.05.2020

Temperatura aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în zonele montane.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toată țara, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 04.05.2020 – 11.05.2020

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, posibil ușor mai ridicate, local în vest și nord-vest.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar la nivelul întregii țări, deficit ce va fi mai accentuat, local, în regiunile intracarpatice, la munte și în nord-est.

Săptămâna 11.05.2020 – 18.05.2020

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică