Sesizare de pe Mihai Viteazul - Voluntarii bisericii au intrat în scări și au sunat la uși ca să lase Sfintele Paști
foto: arhivă

Se întâmplă la Sibiu: Voluntarii bisericii împart, vineri, în mai multe zone ale orașului, Sfintele „Paști”. O cititoare spune că, pe Mihai Viteazul, nu sunt respectate regulile.

O cititoare Ora de Sibiu ne-a trasmis că, pe Bulevardul Mihai Viteazul din Sibiu, Sfintele „Paști” nu sunt distribuite conform regulilor impuse. Voluntarii merg la credincioși din ușă în ușă.

„Voluntarii bisericii de pe Mihai Viteazul intră în blocuri și sună la fiecare ușă împărțind pâinea sfințită! Nu au voie să intre în bloc!!!! De ce nu respectă regulile? (…) Eu nu le-am deschis, dar nu e în regulă să meargă din ușă în ușă și să sune. Eu sunt șefa de scară (…) Nu sunt de acord ca regulile ordonanței militare să nu fie respectate de acești voluntari”, spune Estera Szekely, cititoarea care ne-a semnalat cazul.

Sibienii care locuiesc la bloc ar trebui să primească anafura prin intermediul Asociațiilor de Proprietari. Mai exact, fiecare bloc și scară trebuie să desemneze o persoană care să ia Paștile și să le distribuie celorlalți locatari. Pe Mihai Viteazul însă, nu se procedează așa.

„Credincioșii care locuiesc la bloc, vor primi Sfintele Paști prin intermediul reprezentanților Asociațiilor de Proprietari, fiecare bloc și scară, va desemna o persoană care ia Paștile și le distribuie celorlalți locatari. Sibienii care locuiesc la casă, trebuie să facă solicitare telefonică la parohia de care aparțin și să ceară livrarea Paștilor la domiciliu”, a transmis un reprezentant al Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu.

Cititoarea care a semnalat cele întâmplate mai spune că ea respectă toate regulile și nu i se pare normală această situație. „Dezinfectez butonul soneriei… Eu respect toate regulile și deși între 11-13 am voie să ies, nu o fac în fiecare zi, asta înseamnă să fii responsabil. Se pare ca unii din păcate nu ne ocrotesc. (…) E trist că e vorba de cei aleși de biserică! Am fost sigură că așa se va întâmpla, să vedeți ce se va intămpla cu împărțirea luminii”, mai spune Estera Szekely.

Ultima oră

14 răspunsuri la “Sesizare de pe Mihai Viteazul – Voluntarii bisericii au intrat în scări și au sunat la uși ca să lase Sfintele Paști”