Hoți cercetați de polițiștii sibieni după ce au furat 50 de saci cu îngrășământ
FOTO: arhivă

Trei sibieni din Colun, unul dintre ei minor, au furat 50 de saci cu îngrășământ din anexa unui imobil din Glâmboaca. Aceștia au fost depistați de polițiști și au fost reținuți pentru 24 de ore. 

„La data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 12,30, un bărbat a sesizat Poliția Orașului Avrig în legătură cu faptul că, în noaptea de 14/15 aprilie a.c., persoane necunoscute au pătruns prin efracție în anexa unui imobil din localitatea Glâmboaca, de unde au sustras 50 de saci cu îngrășământ”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii avrigeni au reușit identificarea presupușilor autori în extravilanul localității Scoreiu, în timp ce încercau să ascundă bunurile sustrase. Prejudiciul, în valoare de 1.335 de lei, a fost recuperat în totalitate.

Este vorba despre trei bărbați în vârstă de 16, 18, respectiv 35 de ani, toți domiciliați în satul Colun, comuna Porumbacu de Jos. De asemenea, polițiștii au stabilit că cei trei ar fi transportat bunurile cu un autoturism condus de către bărbatul în vârstă de 35 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de cei trei s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, respectiv conducere fără permis.

Ultima oră

Comentariul meu