VIDEO: Maratonul medicilor sibieni de la Județean - Dorm în spital și lucrează o săptămână la foc continuu
Foto Arhivă

De când Spitalul Județean Sibiu a devenit spital COVID 19, unde se tratează bolnavii cu coronavirus, medicii de la județean lucrează în două ture, a câte șapte zile. Săptămâna liberă și-o petrec în izolare, departe de familie.

Invitat în emisiunea Deliei Pușcă, „Interviuri pe față”, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a detaliat măsurile care au fost luate în lupta cu COVID – 19. Medicii sunt cei mai afectați. Aceștia trăiesc o săptămână întreagă în spital, dorm în Secția de Fizioterapie și apoi, în săptămâna liberă locuiesc într-un hotel din oraș ca să nu-și îmbolnăvească familiile.

„Am împărțit spitalul într-o zonă roșie și o zonă verde. Am separat aceste zone cu gard de protecție, ca să fie și o separare fizică. Am împărțit și personalul în așa fel încât unii lucrează doar în zona verde și alții doar în cea roșie. Am făcut ture de câte 7 zile, medicii stau 24/24 h în spital, sunt cazați în secțiile unde sunt paturi, și pot locui confortabil, în Secția de Fizioterapie, este dedicată personalului și după o săptămână, fac schimb cu tura următoare și sunt cazați în hoteluri. Ca să nu se mai ducă acasă unde îi așteaptă familii, oameni în vârstă și nicioadată nu știi dacă nu duci cu tine un virus”, a explicat Cornel Benchea, pentru Ora de Sibiu.

Ultima oră