Ne îndreptăm cu pași sigur pre o nouă normalitate după pandemia de coronavirus. Teama de contagiere naște tot felul de idei și soluții. Italienii caută soluții pentru mers la plajă, vara. La Repubblica scrie că „faza a doua” a măsurilor de relaxare e departe, însă vremea fiind frumoasă, mulți se întreabă dacă vor putea sau nu să meargă la mare în această vară.
O companie de lângă Modena a proiectat bariere separatoare din plexiglas pe plajă, în încercarea de a-și imagina cum va fi întoarcerea la plajă. Claudio Ferrari, proprietarul companiei, a spus că ideea s-a născut atât pentru a proteja oamenii, cât și pentru a da posibilitatea reînceperii activității. Compania produce deja „ecrane din plexiglas” pentru bănci și farmacii și s-a gândit că ar putea fi amplasate și pe plaje.
Cutiile transparente din plexiglas și profile de aluminiu au pereți de 4,5 metri, cu un „acces” de la un metru și jumătate. „Putem produce barierele în orice mărime sau formă”, a spus Ferrari, potrivit căruia există deja cerere pentru aceste separatoare. Printre propunerile pentru relansarea activității se numără și lăsarea a minim 3 metri între umbrelele de pe plajă. În timp ce hotelurile se pregătesc de vară, nu se știe dacă stațiunile vor avea permisiunea de a se redeschide. Se vorbește despre măști de protecție chiar și la plajă, în timp ce alte opinii sunt că măștile ar fi utile doar în locurile închise.
Cert este că proprietarii plajelor trebuie să se reorganizeze: să interzică zonele de joacă pentru copii și să țină barurile închise, iar servirea să se facă direct pe plajă.