Furt din locuințe la Sibiu - O femeie și-a făcut „cumpărăturile” pentru Paști
FOTO: arhivă

O femeie și-a făcut provizii pentru Paști din locuințele unor sibieni. Aceasta s-a dus la furat la Alămor și în Ocna Sibiului, de unde a venit cu plasele pline. A fost prinsă, iar acum este cercetată de polițiști.

Hoața are 42 de ani și este din Șura Mare. Aceasta este cercetată pentru furt calificat.

„În fapt, în data de 11 aprilie, în jurul orei 22.00, Postul de Poliție Loamneș a fost sesizat telefonic de un bărbat din Alămor care a reclamat că o femeie a pătruns în locuința sa și a sustras mai multe bunuri (telefon mobil, articole vestimentare și cafea solubilă), prejudiciul fiind de aproximativ 2.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cadrul cercetărilor, polițiștii au mai găsit asupra femeii un alt telefon mobil și aproximativ 2.500 de lei, bunuri ridicate în vederea continuării cercetărilor.

„În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că femeia, în data de 9 aprilie, ar mai fi săvârșit două infracțiuni de furt din două imobile situate în orașul Ocna Sibiului. Aceasta ar fi sustras 2.500 de lei, boxe audio și căști, precum și un motofierăstrău. Bunurile reclamate ca sustrase au fost identificate de polițiști la domiciliul acesteia, în urma percheziției domiciliare efectuate”, mai spune Luciana Lazăr.

Cercetările în acest dosar continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Ultima oră