Ancheta epidemiologică, făcută de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, în cazul asistentului de 32 de ani, infectat cu coronavirus, a vizat 62 de persoane. Niciuna dintre acestea nu a luat boala de la asistentul din Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu
A fost identificat un număr de 62 de persoane cu care asistentul medical a intrat în contact. 20 dintre acestea sunt contacți din sistemul de sănătate – 4 medici, 1 specialist și 3 rezidenți, 10 asistenți medicali și 6 infirmiere, iar 7 sunt pacienți de pe secție pe care acesta îi avea în îngrijire directă. În ceea ce privește măsurile luate față de contacții din spital, 20 de persoane au fost izolate la domiciliu împreună cu toți membrii familiilor care locuiesc în aceeași locuință. Toți cei 20 de contacți din sistemul de sănătate au fost testați și au primit rezultate negative.
Celelalte 35 de persoane sunt contacți din comunitate, persoane îngrijite la domiciliu de către asistentul medical, inclusiv membrii familiilor acestora. Pentru toți contacții din comunitate s-a dispus măsura izolării la domiciliu. Pe întreg parcursul celor 14 zile de izolare aceștia au fost atent monitorizați. În momentul de față toți contacții au ieșit din izolare.
În ceea ce privește măsurile față de suspecți, persoane cu care bolnavul a intrat în contact și au prezentat simptome asemănătoare simptomatologiei COVID-19, mai exact 4 persoane, un pacient din spital și 3 persoane pe care le îngrijea la domiciliu, au fost testați și au primit rezultate negative. În acest moment pacientul de pe secție a fost externat întrucât a avut o evoluție bună a stării de sănătate.
În ceea ce privește măsurile dispuse și realizate față de asistentul de 32 de ani, diagnosticat cu COVID – 19, acesta a fost internat în spital și i s-a instituit tratament specific. Acesta este încă internat cu tratament specific la secția clinică Boli Infecțioase, starea generală s-a ameliorat, având o evoluție favorabilă.
„În ceea ce privește sursa infecției, aceasta nu se cunoaște cu exactitate, însă s-a pus în discuție posibilitatea ca sursa infecției să fie din familia care a călătorit în Germania, pe care asistentul o îngrijea la domiciliu, însă nici un membru al acestei familii nu a prezentat simptome până în prezent”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Sibiu.