VIDEO Șeful Inspectoratului Școlar Sibiu a dat în mintea copiilor. Și-a făcut canal de YouTube și se joacă cot la cot cu cei mici

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Alexandru Dumbravă, și-a făcut canal de YouTube. Împreună cu copiii săi, se joacă și își amintește, cu plăcere, întâmplări din propria copilărie.

Alexandru Dumbravă este cel mai tânăr inspector școlar general din țară

Alexandru Dumbravă este șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu din 14 noiembrie 2019. Are 42 de ani și este cel mai tânăr inspector școlar general din țară. Până să ocupe această funcție, a fost director al Casei Corpului Didactic. A fost numit inspector – șef la IȘJ Sibiu chiar de ministrul Educației, Monica Anisie, care îi cunoștea activitatea profesională și a considerat că este potrivit să ocupe acest post.

Inspectorul are canal de YouTube

Dincolo de funcția pe care o ocupă, Dumbravă este un profesor cu mintea deschisă, dispus să relaționeze oricând cu elevii săi. Unii ar zice că e chiar „cool”, așa cum le place elevilor să spună. Mai ales că, de când s-au închis școlile, inspectorul și-a făcut și canal de YouTube.

Iată cum începe unul dintre clipurile postate pe canalul său de YouTube:

„Salutare, copii. Se pare că m-ați prins la joacă. Chiar și noi, adulții, adesea, ne jucăm. Cel mai mult ne jucăm atunci când sunteți lângă noi. Vreau să vă prezint un prieten din copilărie. Atunci nu era nicio tabletă, nu era nici smart – phone, nu era nici măcar un televizor. Atunci când eram eu copil, erau doar două ore de program la televizor și atât. Dar aveam acest prieten, care se numește diafilm”, spune Alexandru Dumbravă.

În continuare, inspectorul face o paralelă între diafilmele de acum 30 de ani și proiectoarele moderne, cu care majoritatea copiilor din ziua de azi sunt familiarizați.

Un inspector școlar aproape de elevi

Atunci când le vorbește copiilor, nu susține un discurs de tip academic, pe care să-l înțeleagă doar el, ci interacționează cu ei și le oferă exemple din viața reală. Spre deosebire de modelul profesorului tradițional, care marchează în mod ferm distanța profesor-elev, Dumbravă își păstrează statutul de dascăl, dar îi place să interacționeze în mod real cu copiii de toate vârstele și încearcă să gândească lucrurile și din perspectiva lor.

Mai multe lecții online cu inspectorul – șef, Alexandru Dumbravă, se găsesc AICI.

 

 

video
play-sharp-fill

Ultima oră