Mii de muncitori sezonieri pleacă la muncă în Germania - Încă două curse charter zboară de la Sibiu
FOTO: AEROPORTUL INTERNAȚIONAL SIBIU

Încă două curse speciale charter sunt programate să zboare sâmbătă de pe Aeroportul Internațional Sibiu. Prima pleacă în cursul dimineții.

„În mod excepțional, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, a aprobat alte două zboruri de pe Aeroportul Internațional Sibiu, în cursul zilei de sâmbătă, 11.04.2020. Primul zbor este programat la ora 10:20, iar al doilea este programat la ora 18:00”, a transmis Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului județului Sibiu.

Vineri, nouă suceveni care voiau să plece la muncă în Germania, au fost întorși din drum.

„Pe zborul charter programt pentru decolare vineri, cu destinația Karlsruhe, s-au prezentat la îmbarcare 9 persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuți județul Suceava, localitate aflată în carantină în baza Ordonanței Militare nr. 6. Aceștia au fost identificați la punctul de trecere al frontierei, drept urmare nu li s-a permis să călătorească. Transportul acestora către localitatea de domiciliu va fi asigurat sub coordonarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. De asemenea”, a mai transmis Andreea Ștefan.

Două zboruri charter cu 280 de muncitori sezonieri au plecat vineri din Sibiu, cu destinația Baden Baden, Germania, în cursul zilei de vineri.

O altă cursă charter, spre Germania, a plecat joi, cu 89 de pasageri la bord, muncitori sezonieri, cu destinația Dusseldorf.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică