două facultăți de la ulbs tot nu au decani - când se vor ocupa posturile

Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Drept nu au decan. Câte doi candidați s-au înscris pentru concursurile organizate la cele două facultăți.

La Facultatea de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu s-au înscris în concurs conf. univ. dr. Monica Gheorghe, fost membru în Consiliul Facultății de Drept, membru în Consiliul Departamentului de Drept Privat, în Comisia de Etică a ULBS în cercetarea științifică din domeniul științelor socio-umane și alte domenii non-medicale. și conf. univ. dr. Sebastian Spinei, care, în perioada 2016 – 2020, a fost prodecan al Facultății de Drept.
La Facultatea de Științe Economice s-au înscris la concursul care are loc în această perioadă, conf. univ. dr. Cristina Tănăsescu, director al Centrului de Cercetări Economice al ULBS și lect. univ. dr. Alin Opreana.
Concursurile publice pentru alegerea decanilor, vor avea loc vineri, 16 aprilie. Pe 28 aprilie este programată ședința Senatului ULBS, în cadrul căreia vor fi validați noii decani.

Ultima oră

Comentariul meu