Ziua mopediștilor – Dosare penale pentru doi sibieni prinși la plimbare fără permis
FOTO: arhivă

Polițiștii sibieni au deschis două dosare penale pentru doi sibieni prinși la plimbare cu mopedul fără să aibă permis de conducere. 

Unul dintre bărbații depistați de polițiști este un tânăr de 21 de ani din Brateiu.

„La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 15,00, în localitatea Brateiu, un tânăr în vârstă de 21 de ani, localnic, a fost depistat conducând un moped fără a deține acest drept. Cu această ocazie, polițiștii au deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Al doilea bărbat care s-a ales cu dosar penal este un sibian din Hoghilag. Acesta a condus un moped neînregistrat fără să aibă permis de conducere.

„La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 16,00, pe raza comunei Hoghilag, polițiștii sibieni au oprit pentru control un moped condus de către un localnic în vârstă de 44 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul este neînregistrat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat”, mai spune Welter.

Ultima oră