Ne apropiem de finalul primelor treizeci de zile în care teoretic nu am făcut nimic în afară de a sta în casă. Practic statul acasă a fost, este și o să fie cea mai grea povară pentru toată lumea.
Să stai și să nu faci nimic părea că este acum vreo lună dorința oricărei persoane. Să fim sinceri unii cu ceilalți.. Nu cred că există un om pe lumea asta care să nu își dorească măcar odată în viață să stea pur și simplu degeaba.
Pentru unii ’’arestul’’ forțat la domiciliu din cauza COVID 19 a venit POATE într-un moment oportun. Pentru alții a picat cum nu se poate mai prost, iar pentru o altă parte dintre noi a venit nicicum.
Consemnarea acasă ne-a pus însă pe toți pe gânduri. Am descoperit că putem să facem lucruri noi, am regăsit plăcerea de a face activități până nu demult aruncate nedrept într-o cutie a uitării sau am avut timp să stăm fiecare cu el însuși și să ne facem o ’’recenzie’’ personală… Desigur că suntem îngrijorați. Toți ne întrebăm când se va sfârși acest calvar și mai ales cum se termină.
Și mai tare ne îngrijorează viitorul, deși poate că nu ar trebui să fie așa. E foarte probabil că economic, personal și profesional totul se va schimba. Ne temem că vom gusta din cupa amară a falimentului firmei unde am lucrat ori că vom ofta pentru că jobul liniștit și bănos de dinainte de coronavirus s-a dus sau se va duce pe apa sâmbetei. E o realitate cu care o să ne confruntăm mare parte dintre noi.
E clar că lucrurile nu o să mai fie ca înainte. Nimic nu va mai fi la fel. Nici noi ca oameni și nimic altceva. E clar că ne uităm poate cu teamă spre viitor, dar și cu speranță. Mai bine ne uităm înainte, decât să ne uităm înapoi. Viața merge înainte pentru toată lumea. ÎNAINTE! Faptul că vom fi sănătoși este probabil cel mai mare câștig din această bătălie începută, însă nici pe departe terminată.
DRAGOȘ POPESCU
Redactor Șef – Ora de Sibiu