Tentativă de omor la Sibiu – Un individ a stropit un bărbat cu diluant și i-a dat foc
FOTO: ARHIVĂ

Un bărbat din Sibiu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind cercetat pentru tentativă de omor. Individul s-a certat cu soția, de care era despărțit, și, pe fondul consumului de alcool, l-a stropit pe concubinul acesteia cu diluant și i-a dat foc.

În data de 07.04.2020 organele de cercetare penală au fost sesizate cu privire la comiterea infracţiunilor de tentativă la omor prevăzută de art.32 alin.1 Cod penal raportat la art.188 alin.1 şi 2 Cod penal, violare de domiciliu prevăzută de art.224 alin.2 Cod penal şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art.287 alin.1 Cod penal raportat la art.32 din Legea 217/2003, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

S-a certat cu soția. Era despărțit de ea, iar aceasta locuia cu actualul concubin
Din cercetările efectuate s-a reţinut că, în noaptea de 06/07.04.2020, inculpatul G.M.C. s-a certat prin intermediul telefonului cu soţia sa G.M.L. de care era despărţit în fapt, aceasta din urmă locuind cu forme legale din luna octombrie 2019 la domiciliul persoanei vătămate I.I. cu care are o relaţie de concubinaj.

De asemenea, tot începând cu luna octombrie 2019, Judecătoria Sibiu a emis un ordin de protecţie a numitei G.M.L. împotriva soţului său, G.M.C. prin care s-a dispus măsura obligării la păstrarea unei distanţe minime de 100 m faţă de soţia sa. În cadrul disputei telefonice şi în sprijinul concubinei sale, a intervenit şi persoana vătămată I.I. care a început să se certe cu inculpatul G.M.C., acesta din urmă ameninţând persoana vătămată cu acte de violenţă.

I-a dat foc concubinului nevestei
„Enervat de conflictul verbal iscat şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul G.M.C., deşi ştia că există un ordin de protecţie care îi interzicea apropierea la mai puţin de 100 de metri de soţia sa, a coborât în pivniţă de unde a luat o sticlă cu diluant şi s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate cu autoturismul fratelui său, parcând maşina la o distanţă de aproximativ 200 de metri faţă de imobilul persoanei vătămate pentru ca aceasta să nu audă zgomotul motorului. Ulterior, inculpatul a escaladat poarta de acces în curtea imobilului persoanei vătămate care era încuiată şi a pătruns fără drept în curte şi ulterior în casa persoanei vătămate, intrând în bucătărie unde se aflau persoana vătămată şi soţia inculpatului. Aceasta din urmă s-a speriat şi a fugit. Inculpatul a desfăcut capacul de la sticlă şi a stropit persoana vătămată cu diluant, totodată stropindu-se involuntar şi pe sine. Ulterior i-a dat foc persoanei vătămate cu ajutorul unei brichete pe care o avea asupra sa, cauzându-i multiple arsuri la nivelul capului, trunchiului şi membrelor superioare şi inferioare, leziuni traumatice care necesită 20-25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicaţii, aşa cum rezultă din fişa de constatări preliminare medico-legale din data de 07.04.2020”, informează Prim-procuror Ion Veştemean, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Individul, în arest preventiv
Punerea în mişcare a acţiunii penale a fost dispusă faţă de inculpatul G.M.C. la data de 07.04.2020, care a fost reţinut pentru 24 de ore. La 08.04.2020 Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a sesizat Tribunalul Sibiu cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art.32 alin.1 Cod penal raportat la art.188 alin.1 şi 2 Cod penal.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementata de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ultima oră