Miercuri, la nivelul județului Sibiu, sunt 72 de persoane infectate cu noul coronavirus. În același timp, cinci persoane s-au vindecat, informează Prefectura Sibiu.
72 de persoane confirmate, 5 vindecate
În județul Sibiu, numărul de persoane confirmate pozitiv în urma testării COVID-19 a ajuns astăzi, 8 aprilie, la 72 de cazuri. Tot astăzi, numărul persoanelor vindecate a ajuns la 5. În urma testărilor făcute, în județul nostru se înregistrează 312 de rezultate negative.
543 de persoane în carantină la Sibiu
La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 1454 persoane izolate și 543 persoane în carantină.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a gestionat un număr un număr de peste 125 de apeluri primite prin intermediul celor două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), puse la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului în ultimele 24 de ore, aceștia au răspuns prompt unui număr de 37 de solicitări la numărul de urgență 112, intervențiile fiind preponderent cazuri de natură medicală.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit pentru a oferi asistență medicală de urgență, unui număr de 84 de solicitări pe toată raza județului Sibiu.