Școlile rămân închise și după vacanță - Elevii vor face lecții online până se termină criza sanitară

Data reluării cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei. Scenariul de lucru de la Ministerul Educației, prevede reluarea cursurilor după încetarea situației de urgență și luarea măsurilor de siguranță.

Situația școlară a elevilor se va încheia cu minim două note, plus nota de la teză, acolo unde este cazul. Programa pentru teză va include doar materia studiată până în data de 11 martie, când au fost suspendate cursurile, a spus ministrul Educației, Monica Anisie.

„Am recomandat realizarea de lecții suport online și suntem conștienți că mai există comunități în care accesul la tehnilogie e dificil. Am realizat un parteneriat cu televiziunea publică, am început să obținem tablete pentru comunitățile defavorizate. În ultima perioadă am avut consultări cu partenerii ministerului – elevi, studenți, părinți, sindicate, consiliul rectorilor. Am agreat măsurile care se impun odată cu reluarea cursurilor și finalizarea anului școlar 2019-2020”, a adăugat ea.

Monica Anisie a declarat luni seară că simulările examenelor naţionale au fost anulate, fiind înlocuite cu testele de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a.

„Simulările sunt anulate. Nu mai putem susţine simulările, însă aceste simulări le-am înlocuit cu acele teste de antrenament pe care le-am pus la dispoziţia elevilor de clasa VIII-a şi a XII-a. Vom pune săptămânal câte cinci teste de antrenament. Vineri vom publica baremul iar în emisiunile realizate la TVR vor fi explicate rezolvările acestor modele sau teste de antrenament, cum le-a numit Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Aceste teste este bine să fie rezolvate în parteneriat cu cadrul didactic de la clasă. (…) MEC pune la dispoziţie baremul şi elevul se poate şi autoevalua. Simulările le-am anulat şi am înlocuit simularea cu aceste teste de antrenament tocmai pentru faptul că elevul trebuie să se pregătească în continuare pentru examenele naţionale”, a anunțat monica Anisie la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.

Ea a spus că le-a recomandat cadrelor didactice ca în perioada vacanţei 3-21 aprilie să intre în concediu de odihnă.

„Pentru că oricum este vacanţă. Ca urmare, în această perioadă îşi pot lua concediul de odihnă”, a mai afirmat ministrul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică