Mâncare furată dintr-un magazin din Sibiu - Hoațele sunt două adolescente
FOTO: arhivă

Două adolescente din Sibiu, în vârstă de 16 și respectiv 18 ani, au fost prinse la furat într-un magazin din oraș. Acestea au furat mâncare. 

„La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 16,30, angajata unei societăți comerciale a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că a depistat două tinere care au sustras mai multe bunuri dintr-un magazin situat pe strada Profesor Ioan Moga din municipiul Sibiu”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Mâncare furată dintr-un magazin din Sibiu - Hoațele sunt două adolescente

La fața locului, polițiștii au identificat două sibience în vârstă de 16, respectiv 18 ani, care, în cursul zilei de ieri, ar fi intrat în magazin în repetate rânduri și ar fi sustras bunuri alimentare în valoare de 300 de lei.

În cauză s-a deschis un dosar penal privin săvârșirea infracțiunii de furt, iar cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică