FOTO Crucea Roșie continuă campania umanitară – Sibienii se ajută între ei pe timp de pandemie

Crucea Roșie Sibiu continuă campania umanitară derulată ca urmare a pandemiei creată de coronavirus, astfel că o mulțime de sibieni și-au dorit să-și ajute semeni. Săptămâna aceasta a fost una bogată în donații primite de la diverși sponsori, dar și în distribuții către cei mai vulnerabili sau expuși la această nouă realitate.

Ajutor la cumpărături pentru 22 de persoane
La începutul acestei săptămâni, Crucea Roșie Sibiu a încheiat un protocol de colaborare cu Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, în baza căruia voluntarii pot ajuta cazurile idenitificate de Primărie prin realizarea de cumpărături de alimente, dar și medicamente și livrarea acestora la domiciliul beneficiarilor. Astfel, voluntarii ”Vă ajutăm din Sibiu”, sub îndrumarea coordonatorului de voluntari Crucea Roșie Sibiu, Cristian Fodor, au ajutat 22 de beneficiari cu cumpărărturi de alimente și medicamente la domiciliul unor persoane care au peste 65 de ani. FOTO Crucea Roșie continuă campania umanitară – Sibienii se ajută între ei pe timp de pandemie

150 litri de lapte pentru familii vulnerabile
„Datorită generozității prietenilor noștri de la Tucano Coffe, am putut dona 150 de litri de lapte către familii vulnerabile din Sibiu, prin intermediul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Municipiului Sibiu. Mulțumim voluntarului nostru venit de pe platforma ”Va ajutăm din Sibiu ” care și-a pus la dispoziție mașina personală și a răspuns foarte repede solicitării noastre dar care dorește să-și păstreze anonimatul”, spune Raluca Morar, Director Crucea Roșie Filiala Sibiu.

Donații de viziere
Voluntarii Crucea Roșie au ajutat și la confecționarea de viziere în cadrul inițiativei demarate de Radu Iamandi și Diana Iamandi – Gido și apoi au dat o mână de ajutor la distribuirea lor catre Spitalul de Psihiatrie – Sectia Neurologie Pediatrica, Sectia ORL , Oftalmologie si Sectia de ATI – pentru Asistenti si Infirmieri a Spitalului Judetean Sibiu si Spitalul Polisano. „Tot cu viziere am putut ajuta pentru că firma Plastic Pro ne-a donat 40 de viziere, pe care cu spijinul Președintelui nostru, Mihai Balaban, le-am distribuit Centrului de Recuperare pentru Persoanele cu Dizabilități din Cisnădie, aflat în subordinea DGASPC (30 de viziere) dar și prietenilor noștri de la Poliția Rutieră a Județului Sibiu (10 viziere)”, mai spune Raluca Morar. FOTO Crucea Roșie continuă campania umanitară – Sibienii se ajută între ei pe timp de pandemie

600 de mănuși pentru Poliție
Poliția Rurtieră dar și Departamentul de Pază și Ordine din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Sibiu au primit 600 de perechi de mănuși.

Peste 4.000 de sticle de apă și sucuri pentru personalul medical
Ultima acțiune din cadrul acestei săptămâni a fost posibilă datorită celor de la Asociația Ambulanța pentru Monumente, Veronica și Eugen Vaida. Prin intermediul lor, dar și datorită unei generoase donații realizată de Coca Cola HBC România, Crucea Roșie a putut dona Spitalului Clinic Județean 3.828 sticle de Apă Minerală Dorna de 0,5 l, 257 sticle Coca Cola de 0,5l și 500 de sticle de Coca Cola Enery de 0,25 l. FOTO Crucea Roșie continuă campania umanitară – Sibienii se ajută între ei pe timp de pandemie FOTO Crucea Roșie continuă campania umanitară – Sibienii se ajută între ei pe timp de pandemie

Pentru a susține proiectele umanitare din perioada aceasta derulate de Crucea Roșie Sibiu, puteți ajuta cu donații în contul RO 85 RNCB 0227 0360 6293 0013.

Ultima oră