Compa Sibiu a decis să îşi reducă temporar activitatea şi să suspende contractele de muncă pentru o mare parte dintre angajaţi, în luna aprilie, scrie zf.ro.
„Măsurile sunt luate având în vedere contextul economic dificil creat de pandemia Covid 19, starea de urgenţă declarată pe teritoriul României, notificările transmise de furnizori şi clienţi cu privire la suspendarea activităţii acestora, ceea ce determină o scădere drastică a comenzilor şi a volumului de muncă”, se arată în anunţul publicat de companie la BVB.
Astfel, în perioada 1-30 aprilie activitatea în fabrică va fi continuată de un număr redus de salariaţi, fiind adaptată la volumul comenzilor. În acelaşi timp, activitatea indirect productivă este redusă la minim.
Compania este deţinută în proporţie de 19,2% de Ioan Deac, preşedintele consiliului de administraţie şi directorul general, şi în proporţie de 18,75% de Ioan Miclea, restul de 62,2% fiind împărţit de alţi investitori pe bursă, printre care Fondul Suveran al Norvegiei.
Sursa: zf.ro