Sibienii s-au mai cumințit - Mai puține amenzi pentru cei care au ieșit din casă
FOTO: arhivă

Sibienii au stat în case marți. Polițiștii au amendat 106 persoane pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, cu 63 mai puține față de ziua de luni.

„În ultimele 24 de ore, 278 de polițiști sibieni alături de aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, 11 efective MApN și 69 de polițiști locali, au desfășurat 294 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19”, informează Instituția Prefectului Județul Sibiu.

Sibienii s-au mai cumințit - Mai puține amenzi pentru cei care au ieșit din casă

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 31 martie, au fost aplicate 114 amenzi în valoare de peste 80.000 lei, din care 106 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

În perioada de referință, au fost conduse 19 persoane în centrele de carantină și au fost verificate 1.195 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fiind identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării. Alte 78 de persoane au fost verificate la solicitarea D.S.P. Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică