Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, economistul Cornel Benchea, a explicat motivele pentru care nu mai vrea un nou mandat la conducerea spitalului. Acesta spune că nu e vorba de presiuni politice sau administrative, ci doar de motive de natură personală.
Pleacă de la spital din motive personale
Cornel Benchea a transmis miercuri o informare, în care explică motivele care l-au determinat să nu mai candideze pentru postul de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
„Vă anunț pe această cale, întrucât întâlnirile directe în grup mare sunt de evitat în această perioadă, că nu o să-mi depun candidatura pentru un nou mandat de manager din motive strict personale, cunoscute de unii dintre dvs. și de dna președintă a CJ Sibiu, pe care am rugat-o din timp să fie pregătită în eventualitatea că se va intâmpla acest lucru”, spune Benchea.
Acesta a luat luni decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat la conducerea Spitalului Județean și spune că, la baza deciziei sale, au stat doar motive personale.
„Decizia a fost luată luni, după parcurgerea ultimei etape a viitorului post care este din zona financiară având ca arie geografică Transilvania și care este localizat in Brașov. Vreau ca lucrurile să fie extrem de clare: nu există niciun fel de presiuni politice sau administrative ca să plec, beneficiez de toată încrederea CJ Sibiu, nu plec nici din cauza problemelor cauzate de coronavirus, nici pentru o poziție mai bună sau pentru avantaje financiare. Plec doar pentru rezolvarea problemelor personale”, explică Cornel Benchea.
Le mulțumește colaboratorilor de la spital și CJ
În continuarea mesajului său, le mulțumește colegilor de la spital și conducerii Consiliului Județean Sibiu.
„Vreau să mulțumesc în primul rând membrilor echipei de conducere a spitalului din cei trei ani, care au fost alături de mine și m-au ajutat să mă adaptez muncii din acest sector cu care nu eram familiarizat, apoi să vă mulțumesc tuturor pentru colaborarea pe care am avut-o, pentru răbdarea și înțelegerea de care ați dat dovadă; cred că de multe ori nu v-a fost ușor. Pot însă să vă asigur că am încercat să nu stric ceea ce mergea și am făcut eforturi deosebite de a avea o abordare constructivă a problemelor care s-au ivit în această perioadă, însă, sigur, nu am reușit să mă ridic tot timpul la înălțimea așteptărilor dvs. Activitatea pe care am desfășurat-o în toate sectoarele a fost caracterizată de profesionalism, corectitudine, transparență, dialog și crearea unui climat favorabil muncii, toate conducând la rezultate deosebite și la stabilirea unor relații corecte și solide cu angajații și partenerii. Dovada cea mai clară este implicarea la un nivel înalt a sectorului economic privat prin sponsorizări importante care au contribuit la dotarea cu aparatură a spitalului, sau la executarea unor lucrări și servicii de care aveam nevoie. Doresc să mulțumesc în mod deosebit dnei președinte CJ Sibiu, pentru modul extraordinar în care am colaborat, pentru înțelegerea problemelor personale pe care le am și despre care știe că sunt reale.”
Rămâne în Consiliul de administrație
Cornel Benchea își oferă în continuare sprijinul pentru implementarea măsurilor luate în criza coronavirus.
„Vreau să vă transmit că cel puțin câteva luni voi fi în telemuncă la noul post, deci sunt și fizic și telefonic disponibil. Dacă se dorește, îmi ofer tot sprijinul CJ Sibiu și conducerii spitalului in vederea asigurării continuității activității, a implementării măsurilor stabilite pentru a depăși această perioadă extrem de dificilă și pentru a ține legătura cu sectorul economic privat. Acesta s-a implicat enorm financiar și material ca să ne ajute să ne pregătim pentru aceasta criză, sector pe care nu trebuie să-l dezamăgim și care merită tot respectul nostru. Onoare și respect întregului colectiv al SCJUS pentru activitatea pe care o desfășoară în mod obișnuit și pentru lupta extraordinară cu coronavirusul din această perioadă „, și-a încheiat mesajul, Cornel Benchea.