Sibienii care nu au respectat măsurile de izolare și de carantină, dar și cei care au ieșit din case fără un motiv întemeiat au fost sancționați contravențional de oamenii legii.
În ultimele 24 de ore, 229 de polițiști sibieni alături de aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, 11 efective MApN și 64 de polițiști locali, au desfășurat 399 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 30 martie, au fost aplicate 175 sancțiuni în valoare de 297.000 lei, din care 6 pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină și 169 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
În perioada de referință, au fost conduse 27 persoane în centrele de carantină și au fost verificate 1.504 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fiind identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării. Alte 44 de persoane au fost verificate la solicitarea D.S.P. Sibiu.