Programul Rabla Clasic pentru motociclete vine cu vouchere de casare în valoare de 3500 de lei

Programul Rabla pentru motociclete permite folosirea voucherului doar în cazul în care se optează pentru casarea unei mașini. În acest mod, se cumpără la preț redus un vehicul pe două roți în schimbul unui vehicul de patru roți. Asta înseamnă renunțarea la un vehicul poluant, ca mașina și adoptarea unui vehicul pe două roți mai ecologic, atunci când vom fi trecut peste vremurile care ne țin în casă. Motocicleta ajută în plus și la decongestionarea traficului, ceea ce reprezintă un avantaj în plus.

Ministerul Mediului este instituția de stat care oferă acest voucher Rabla. Valoarea sa este de 10% din prețul unei motociclete sau al unui scuter. Singura condiție impusă în acest an celor care primesc acest voucher este să nu poată vinde vehiculul timp de un an de zile.

Același Minister al mediului estimează că 2500 de români au ocazia să cumpere o mașină pur electrică și 500 să cumpere una de tehnologie hibrid, plug in. Mai exact, voucherul în valoare de 3500 de lei este pentru casarea mașinilor în scopul achiziționării de motociclete și scutere iar ecovoucherul de 3000 de lei este pentru motociclete și scutere electrice.

În anul 2019, mai mult de 8000 de oameni au semnat o petiție în favoarea desfășurării programului Rabla pentru motociclete. Mai multe studii europene desfășurate în acest sens au relevat faptul că motorul termic al motocicletelor și al scuterelor are cu 50% mai puține emisii poluante decât motorul termic al mașin chiar dacă pentru ultimele piata de piese auto e mai accesibilă.. Drept urmare, se estimează că folosirea motovehiculelor va avea un impact pozitiv asupra protecției mediului. Timpii de staționare în trafic se vor reduce și ei față de cei înregistrați de mașini, care astfel poluează în plus. Decongestionarea traficului este un deziderat care, în condițiile utilizării motocicletelor și scuterelor, nu mai rămîne o veșnică himeră. La fel, problema parcărilor ar putea și ea să fie dacă nu rezolvată, măcar ameliorată.

Rămâne însă de văzut cum vor reacționa românii la o astfel de inițiativă și dacă le va conveni să facă, în timp, trecerea de la mașină la motocicletă. Cu toate avantajele de mai sus există și lucruri care ar putea înclina altfel balanța, precum lipsa mai multor locuri pentru pasageri, a unor portbagaje mai mari, a confortului habitaclului închis sau probleme legate de securitatea fizică și protecția meteo în condiții dificile de trafic. Dar este nevoie de optimism și deschidere, pentru că altfel nu vom reuși să îmbunătățim viitorul auto al țării. Această inițiativă, foarte bună, trebuie completată și cu alte programe de îmbunătățire și modernizare a infrastructurii de transport.

 

Ultima oră