Peste 40 de locuri de cazare au fost oferite de Bach Apartments personalului medical de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, pe perioada dificilă cauzată de coronavirus.
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a încheiat un protocol de colaborare cu reprezentanții companiei Bach Apartments pentru cazarea personalului medical pe perioada dificilă care urmează, cauzată de COVID -19.
Astfel, în săptămâna în care nu lucrează și se află în repaus, personalul medical aflat în prima linie de la ATI, UPU și secția de Infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, poate solicita cazare pentru a se odihni, dar și pentru a-și proteja familiile și pe cei dragi de o posibilă contaminare cu coronavirus. Decizia de a lucra în schimburi de o săptămână și o săptămână de repaus, a fost luată de președinta Consiliului Județean Sibiu și conducerea spitalului ca o măsură în plus de protecție a personalului medical cel mai expus în fața coronavirusului.
„Siguranța personalului medical este o prioritate pentru noi în această perioadă critică, provocată de corornavirus. Încercăm să găsim soluții, să le oferim tot sprijinul și să îi protejăm prin toate mijloacele de care dispunem. Iar atunci când nu sunt toate în puterea autorităților, iată că avem alături sibieni, dar mai ales oameni care se alătură fără ezitare misiunii pe care noi ne-am asumat-o. Sunt recunoscătoare gestului făcut de reprezentanții Bach Apartments și le mulțumesc pentru că au înțeles cât de important este ca în aceste momente să fim solidari și să ne completăm efortul de a face bine. Asa cum am mai spus, deși COVID 19 ne-a schimbat viața tuturor, aș vrea totuși să remarc faptul că în multe ne-a unit”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Bach Apartments se află în imediata apropriere a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și va pune la dispoziție personalului medical peste 40 de locuri de cazare, dotate cu tot ceea ce este nevoie: bucătărie utilată cu plită, cuptor cu microunde, cafetieră, fierbător apă, frigider, dar și TV și rețea wi-fi.
„Trăim vremuri în care fiecare dintre noi trebuie să fim solidari și, în măsura în care putem, să oferim sprijin comunității. Cu siguranță, cel mai important în acest moment este să venim în ajutorul personalului medical, care acum este în prima linie a luptei cu noul coronavirus. Bach Apartments, parte din Redal Group, este un complex de cazare recent inaugurat, dispune de 22 apartamente complet utilate, cu toate dotările și confortul necesar pentru cadrele medicale care vor beneficia astfel de cazare, fără să își mai expună familiile și persoanele dragi unor situații de risc. Toate cheltuielile de funcționare ale complexului vor fi suportate integral de noi“, declară reprezentanții Redal Group.