Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a anunţat duminică seara, o nouă ordonanţă militară, prin care cei peste 65 de ani pot merge la doctori la orice oră.
Cei care sunt bolnavi de cancer sau fac dializă pot merge la doctor în funcţie de programul medicului
„Am clarificat cu privire la circulația persoanelor peste 65 de ani un interval orar în care pot să își rezlve și probleme de natură medicală (tratamente oncologice planificate, dializă), deplasare care se poate face cu mijloace de transport proprii, ale familie, toate făcându-se în intervalul orar normal, pe întraga perioadă a zilei”, a spus ministrul Vela.
Îşi pot plimba animalul de companie şi seara
„Am permis deplasarea în afara locuinței a persoanelor peste 65 de ani și în intervalul orar 20-21 pentru a asigura nevoille animalelor domestice sau de companie. Pentru ieșirile în acest scop nu e nevoie de declarație pe proprie răspundere”, a mai spus ministrul Vela.