Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, confirmă dumincă dimineaţa, că există doi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus internaţi în Spitalul Judeţean Sibiu: unul este cel transferat de la TBC, celălalt este asistentul medical.
Anchetă la spital. Asistentul medical acuzat că şi-a expus colegii din ATI la risc
„Unul dintre asistenții medicali de la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean Sibiu fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19 și se află acum internat la Secția de Boli Infecțioase, starea sa fiind staționară. Spitalul desfășoară ancheta pentru a determina cum s-a produs infectarea și va reveni cu date îndată ce se pot trage concluziile. Totodată, se află în curs de realizare ancheta epidemiologică de către Direcția de Sănătate Publică pentru a determina și izola toate persoanele cu care asistentul a avut contact în interiorul și în afara spitalului. Din primele date disponibile, se știe că asistentul efectuează în timpul liber și îngrijiri la domiciliu, iar începând din 16 martie a intrat în contact cu o familie revenită în tara din Germania, dar nu a informat spitalul, expunându-și colegii la risc”, spune Daniela Cîmpean.
OFICIAL: Doi sibieni cu coronavirus în Spitalul Judeţean
„Menționăm că la data de 26 martie, la care primul pacient suspect de COVID -19 a ajuns la secția ATI a Spitalului Județean, fiind refuzat de spitalele din Cluj și Timișoara, secția ATI avea disponibil echipamentul necesar de protecție și anume: 280 măștiFFP2 și FFP3 (la dispoziția medicului de gardă)
260 combinezoane impermeabile, 25 viziere, 30 ochelari de protecție, 3000 mănuși nitrilex, 1408 buc. protecție încălțăminte. Pacientul a sosit la spital în izoletă, intubat și a fost primit pe secție doar după ce s-a echipat corespunzător tot personalul. Prin urmare șansele de infectare din această sursă sunt minime”, a mai spus Daniela Cîmpean.
Spitalul Judeţean face eforturi să aducă materiale sanitare
„Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu face eforturi zilnice pentru mentinerea unui flux de aprovizionare constantă și pentru suplimentarea stocurilor de materiale sanitare si de protectie, în ciuda disponibilității reduse pe piață a produselor. De la inceputul anului, s-au achiziționat constant astfel de materiale menționate în lista de mai sus, iar fondurile necesare sunt disponibile”, a mai spus Daniela Cîmpean.
Doamna Campean trebuie sa invete sa numere!