Medicii ar putea fi nevoiți să doarmă în spital – La Sibiu, vor avea la dispoziție secția de Fizioterapie
Foto Arhivă

Toată lumea se bazează zilele acestea pe medici și pe asistenții medicali. Aceștia petrec ore lungi și uneori chiar zile în spitale, mai ales de când a izbucnit pandemia de coronavirus. La Sibiu, se fac pregătiri în Secția de Fizioterapie, secție în care ar putea fi cazați medicii și personalul medical aflați în linia I de luptă împotriva COVID – 19.

Ce spun cei care se află în prima linie de luptă împotriva coronavirusului

Medicii sibieni se așteaptă ca numărul de infectări să crească exponențial în zilele și săptămânile următoare. Iau în calcul și posibilitatea ca sistemul medical să fie inundat de mii de cazuri care vor necesita îngrijire medicală. Niciun sistem medical din lume nu poate fi pregătit pentru un flux atât de mare de pacienți. Iar medicii și asistenții medicali din linia I știu asta și fac tot ce le stă în putință ca să limiteze răspândirea coronavirusului.

Medicii ar putea fi nevoiți să doarmă în spital – La Sibiu, vor avea la dispoziție secția de Fizioterapie

„Noi suntem lumea și restul lumii se bazează pe noi, pe responsabilitatea noastră și pe acțiunea unitară, pentru că un viitor mai bun nu însemnă altceva decât o sănătate mai bună. COVID 19 ne va schimba și va schimba lumea în care trăim, important este să înțelegem si să acționăm în consecință”, a spus un medic sibian care a dorit să își păstreze anonimatul.

„Ne e frică. Sigur că ne e frică. Dar noi vom fi aici și ne vom face treaba, nu lăsăm pe nimeni netratat”, a spus și o asistentă de la Spitalul Județean.

Conducerea SCJU pregătește o secție

În condițiile în care medicii și personalul medical ar putea fi nevoit să rămână în spital pentru a rezolva urgențe, conducerea Spitalului Clinic Județean caută soluții. Zilele acestea este pregătită o secție întreagă, cu 30 de paturi, în care ar putea fi cazați, la nevoie, medici și asistenți medicali.

„Secția de Fizioterapie va fi pregătită pentru cazarea personalului medical, la nevoie, cu 30 de paturi. Se va face o dezinfecție generală a secției, apoi se va cere avizul epidemiologic. Secția de Fizioterapie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu este o secție complet renovată, recent. Este modernă și oferă condiții foarte bune în saloane și grupuri sanitare”, a precizat pentru Ora de Sibiu, Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

La nevoie, numărul de locuri poate fi suplimentat. Vor fi cazați în Secția de Fizioterapie, medici, asistenți sau alți membri ai personalului medical, solicitați să intervină pentru tratarea bolnavilor infectați cu noul coronavirus.

Ce putem face noi

Împreună putem susține spitalele și cadrele medicale din prima linie pentru a lupta cu coronavirusul, prin donații sau punându-le la dispoziție echipamente și aparatură necesară. Individual, suntem responsabili. Rămânem în casă, respectăm regulile de carantină și izolare și respectăm regulile de igienă.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Da, medicii care salveaza vieti cazati acolo, iar tiganii intorsi in tara cazati in “izolare de 4 stele” la Ramada. Bravo alesilor locali!!!

    1. Bine zis !
      Personalul medical trebuie să fie acolo aproape nu sa o duca bine.
      Nu asta conteaza, personalul medical care face această meserie cu drag de a ajuta oamenii sa fie bine accepta asta cu brio, ceea ce este greu de acceptat este faptul că oamenii sunt critici si in aceste situatii cand este evident cat de mult se expune personalul medical, să nu uităm că si ei au copii, soț, părinți acasa.