Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu, a revenit la birou, după perioada petrecută în izolare la domiciliu. Cîmpean spune că a lucrat de la distanță și a ținut legătura cu membrii Comitetului pentru Situații de Urgenă.
„Am revenit azi la birou după perioada petrecută în izolare la domiciliu în urma contactului cu un parlamentar testat pozitiv cu noul coronavirus. A fost de fapt o perioadă intensă de lucru de la distanță. Am ținut legătura zilnic atât cu membrii Comitetului pentru Situații de Urgență, a cărui vicepreședintă sunt, dar și cu colegii mei, în special cu cei din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și am acordat sprijin inițiativelor comunitare care s-au mobilizat în contextul acestei crize. Suntem recunoscători că mii de sibieni și sute de companii au devenit solidari pentru a limita epidemia. Am luat și la Consiliul Județean Sibiu o serie de măsuri care intră în aplicare din această săptămână”, a scris Daniela Cîmpean pe Facebook.
Președinta CJ Sibiu îi încurajează pe cei aflați în izolare să fie răbdători.
„Nu în ultimul rând, îi încurajez pe cei aflați în izolare să nu-și piardă răbdarea, să ducă această obligație la bun sfarșit cu gândul la ei și la noi toți ceilalți”, a mai scris Cîmpean pe Facebook.