Șapte facultăți ale ULBS au decan - Alte două mai așteaptă

Șapte dintre cele nouă facultăți ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și-au ales decanii pentru următorii patru ani. Încă nu au decan, Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Economice.

În urma concursurilor care au avut loc în perioada 16 – 18 martie, șapte candidați au promovat. Aceștia sunt prof. univ. dr. Sever Gabriel Racz la Facultatea de Inginerie, conf. univ. dr. Dragoș Varga la Facultatea de Litere și Arte, conf. univ. dr. Daniel Buda, la Facultatea de Teologie, prof. univ. dr. Daniel Mara la Facultatea de Științe Socio – Umane, prof. univ. dr. Camelia Sava la Facultatea de ȘAIAPM, conf. univ. dr. Florin Daniel Sofonea la Facultatea de Științe și conf. univ. dr. Sorin Fleacă la Facultatea de Medicină.

Șapte facultăți ale ULBS au decan - Alte două mai așteaptă

Nu au deocamdată decani, Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Economice.

La Facultatea de Drept nu au promovat în urma concursului nici conf. univ. dr. Maura Daiana Vesmaș, actualul decan al Facultății, nici conf. univ. dr. Cristina Oneț.

La Facultatea de Științe Economice, concursul nu s-a putut desfășura, deoarece s-a înscris un singur candidat, conf. univ. dr. Cristina Tănăsescu. Regulamentul de alegere a decanilor prevede înscrierea a cel puțin doi candidați în cursa pentru conducerea unei facultăți.

În 26 martie ar urma să aibă loc ședința ordinară a Senatului Universității, în cadrul căreia vor fi validați cei șapte decani declarați admiși în urma concursurilor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică