Mai multe acte emise de Primăria Sibiu își prelungesc automat valabilitatea în perioada stării de urgență

Mai multe tipuri de documente emise de Primăria Municipiului Sibiu sau  de către serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Sibiu a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență. Această măsură a fost adoptată conform prevederilor Decretului nr. 195/2020 emis de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Astfel, cetățenii nu mai sunt nevoiți să vină la Primărie să înnoiască următoarele documente în perioada stării de urgență, ci pot face acest lucru după ce încetează această stare:

Emise de Serviciul Juridic Contencios și Registru Agricol

  • Atestat de producător
  • Carnet de comerciant

 Emise de Direcția tehnică

  • Aviz tehnic
  • Aviz de săpătură
  • Aviz de închidere a străzii

 Emise de Serviciul de autorizare și control

  • Acord de funcționare
  • Autorizație privind desfășurarea activității de alimentație publică
  • Autorizație pentru taxi și vizarea acesteia
  • Copie conformă pentru executarea serviciului de închiriere
  • Autorizație dispecerat taxi și vizarea acesteia
  • Autorizație pentru transportul public local și copii conforme ale acesteia
  • Licență de traseu

Emise de Direcția amenajarea teritoriului și urbanism

  • Autorizații de construire / desființare
  • Certificatul de urbanism;
  • Avizul de oportunitate care este valabil în perioada certificatului de urbanism;
  • Avizul Arhitectului Șef (Aviz CTATU)  care este valabil în perioada certificatului de urbanism;

 Emise de Direcția Fiscală Locală Sibiu

  • Certificatul fiscal

 Emise de Serviciul public pentru administrarea Cimitirului Municipal

  • Adeverință – copie drept mormânt

Ultima oră