Actriţa de origine spaniolă Itziar Ituno, în vârstă de 45 de ani, care joacă rolul inspectoarei Raquel Murillo, din serialul „La Casa de Papel”, a fost diagnosticată cu virusul COVID-19. Ea a confirmat vestea prin intermediul unui mesaj postat pe contul personal de Instagram.
Itziar Ituno a spus că starea ei este în general bună şi că simptomele sunt uşoare, scrie Mediafax.
Actriţa i-a îndemnat pe oameni să reducă contactul şi să ia foarte în serios sfaturile specialiştilor, spunând că virusul este deosebit de periculos pentru cei vulnerabili.
Spania are peste 14.700 de îmbolnăviri şi 803 morţi.
Noul sezon din serialul La Casa de Papel va debuta pe Netflix pe 3 Aprilie.
Sursa: Mediafax