rezultatul testului coronavirus pentru fetița internată la pediatrie, în sibiu

Fetița de 1 an și trei luni, internată în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, cu suspiciune de coronavirus, nu are boala. Medicii au primit miercuri rezultatul testului.

Dr. Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie din Sibiu, spune că fetița se află în continuare în grija medicilor dar se simte mai bine.

„Testarea fetiței de 1 an și 3 luni, internată în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic de Pediatrie cu suspiciune de infecție cu Coronavirus, este negativă. Fetița este stabilă, cu o evoluție favorabilă și este îngrijită până la externare de medicii din Secția de Boli Infecțioase a Spitalului nostru”, a precizat dr. Ioana Mătăcuță, pentru Ora de Sibiu.

Fetiţa de un 1 an și 3 luni, a fost internată joi seara la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, cu simptome specifice de coronavirus.

 

Ultima oră

Comentariul meu