Primăria Sibiu prelungește termenul de depunere a proiectelor de pe Agenda Culturală 2020
FOTO: arhivă

Primăria Sibiu a prelungit termenul de depunere a proiectelor pentru obținerea finanțării nerambursabile prin Agenda Culturală 2020, în contextul măsurilor adoptate la nivel național pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu coronavirus, prin limitarea contactului între persoane și aglomerația în spațiile închise.

Astfel, noul termen limită de depunere este VINERI, 20 MARTIE, ORA 12.30.

Primăria Sibiu prelungește termenul de depunere a proiectelor de pe Agenda Culturală 2020

De asemenea, în același context, Primăria Sibiu recomandă și încurajează operatorii culturali să transmită în format electronic documentația prevăzută de Ghidul privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități culturale nonprofit de interes general pe adresa: agendaculturala@sibiu.ro.

Documentele vor fi transmise în conformitate cu Opis-ul de la pagina 17 a Ghidului, semnate și scanate. După transmiterea pe email a documentelor, operatorul în cauză va primi un email de răspuns cu numărul de înregistrare a documentației.

În cazuri excepționale în care operatorii nu au posibilitatea să transmită documentele în format electronic, aceștia au totuși opțiunea să le depună în format tipărit, la sediul Serviciului Cultură, Sport, Turism din Piața Mică, nr. 25 până la același termen limită – 20 martie, ora 12.30.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică